Este bine cunoscută netăgăduita importanță a cititului. Psihologii afirmă că acei copii ce citesc mult sunt capabili să își concentreze atenția asupra unui anumit obiect de studiu mai mult timp, ceea ce facilitează învățarea. Prin urmare, acești copii sunt mai asidui și au mai mari succese la școală.
Cititul ajută la creșterea vocabularului și la dezvoltarea vorbirii. Iar fiecare cuvânt nou învățat extinde granițele lumii copilului, îmbogățind-o cu noi înțelesuri. Gândirea lui devine mai coerentă și mai ordonată, se formează o bază solidă pentru educația ulterioară. În plus, are loc dezvoltarea complexă a copilului: se formează intelectul, sferele emoționale și sociale, se dezvoltă creativitatea și gândirea logică, ceea ce duce la o socializare reușită.
Cărțile de citit de obicei sunt alcătuite în formă de seturi, câte una pentru fiecare clasă. Copiii trec de la o carte la alta în fiecare an, continuând să lucreze într-un format cunoscut și familiar. Altele sunt destinate unei clase separate. Unele cărți de citit pot fi utilizate pe parcursul anului școlar. Dar sunt elaborate și cărți de lucru în timpul vacanței.
Astfel de ediții sunt o îmbinare dintre lectură și activități de formare și dezvoltare, exerciții și însărcinări pentru obiectele de studiu din clasa respectivă, în special limbă română și matematică. Multe din ele sunt în formă ludică pentru a crea o atmosferă emoțională pozitivă și confortabilă pentru tinerii cititori.
Elevilor, în special celor din clasa 1, le este uneori greu să asimileze pe deplin programul educațional. Pentru ca micuțul să nu-și piardă interesul pentru învățare, părinții și pedagogii trebuie să aleagă cărți suplimentare potrivite pentru dezvoltarea acestuia. Constituite în formă ludică, acestea îi ajută să participe mai activ la procesul de învățare, să înțeleagă mai ușor teme și subiecte complexe.
Una dintre cele mai importante abilități pe care elevul le-a însușit în primul an de școală este citirea. Iar cărțile de lectură pentru vară au drept scop de bază ameliorarea acestei abilități și antrenarea tehnicii de citire. Printre alte beneficii ale cărților mai pot fi enumerate:
Complexitatea și volumul textelor crește. Sarcinile și exercițiile sunt organizate și ordonate gradual, după nivelul de dificultate. Pe lângă recapitularea materiei școlare, copii își dezvoltă spiritul de observație, gândirea activă, creativitatea. Iar imaginile ajută la captarea atenției, servind drept suport pentru activitatea copiilor.
Aceste ediții își propun, pe lângă lectura textelor oferite, recapitularea temelor studiate, a noțiunilor de gramatică și vocabular, a subiectelor de la matematică și dezvoltarea continuă a competențelor aferente disciplinelor studiate.
Ele abordează subiectele studiate pe parcursul anului. În plus, exersarea pe parcursul verii va facilita ulterior acomodarea mai ușoară a elevilor la cerințele și exigențele din ciclul gimnazial. Cărțile de citit sunt utilizate și la nivelul gimnazial. Spre exemplu culegerea „Lectura pentru ghidare în carieră”, concepută pentru clasele 5-9, ajută copiilor să se informeze despre profesii și ocupații pe piața muncii, să-și descopere propria vocație.
Studierea limbii engleze se bucură de un interes constant. Se studiază la școală, cursuri, pe internet. Cu cât mai variate sunt sursele și formele de activitate, cu atât mai repede se obțin progrese de învățare.
Un mijloc de studiere sunt și caietele de activități, cum ar fi „Key English”, serie de lucrări pentru nivelul începător, unde copiilor li se propune o abordare sistemică și orientată spre toate formele de învățare: studierea gramaticii și vocabularului, citire, scriere. Caietele pot fi utilizate în timpul orelor sau pentru studierea independentă, acasă.
Lăsați cărțile să devină buni prieteni și adevărați companioni pentru copilul dumneavoastră, ajutându-l și incitându-l la o activitate de descoperire și învățare cu o stare emoțională pozitivă de bucurie și admirație! Iar cărțile necesare, pentru toate nivelurile de vârstă, de la grădiniță la școală, puteți să le cumpărați în magazinul nostru online la un preț convenabil și cu livrare în toată România.