Cu greu s-ar găsi un mod mai reușit de a menține un copil ocupat, decât cărțile de colorat. Picii adoră să coloreze ilustrații datorită temelor și personajelor familiare, a simplității în a obține un rezultat satisfăcător. Colorarea face posibilă realizarea unei imagini frumoase, chiar dacă micul pictor nu poate desena. Copiii sunt încântați să vadă cum imaginile conturate se transformă sub mânuțele lor în ilustrații colorate.
Cărțile acestea reprezintă un mijloc multifuncțional pentru dezvoltarea copiilor. Colorarea desenelor contribuie dezvoltării motricității fine a degetelor. Iar aceasta, după cum afirmă oamenii de știință, are un efect benefic în dezvoltarea gândirii și vorbirii copiilor.
Aceste cărți dezvoltă imaginația, spiritul de atenție, asiduitatea copilului.
Cărțile pentru colorat sunt o bună metodă de liniștire și calmare. După o zi activă, copilul simte nevoia să se destindă. Acestea îl fac și pe micuțul cel mai năzbâtios să se așeze și să se scufunde în lumea fanteziei.
Cărțile de colorat trebuie alese cu minuțiozitate: să corespundă vârstei și intereselor copilului, desenele să fie clare, cu contururi bine delimitate, iar subiectele interesante.
La vârsta dată, să numești un copil asiduu e cam complicat. De aceea îi propunem imagini mari și simple, în 2-3 culori. La început, poate fi vorba chiar de colorarea cu degetele.
Acesta-i timpul oportun de a explora lumea din jur: flori și ciuperci, păsări și animale, și pentru a învăța prin colorarea literelor și numerelor. Alegem imagini cu contururi accentuate, cu elemente mărunte.
Personajele din basme și de desene animate, subiectele fascinează un copil la această vârstă. Luați-i creioane și dați-i posibilitatea de a-și manifesta imaginația.
Și ce-i mai grozav decât o carte de colorat? Marea carte de colorat! Având și mai numeroase ilustrații, și mai variate subiecte, și mai interesante sarcini.
Cărțile din seria dată sunt grupate după:
O îndeletnicire simplă precum coloratul nu-i numai o ocupație atractivă, dar și contribuie la dezvoltarea creativității și reprezintă un început minunat în formarea personalității micuțului.