Mapa conține 32 de pagini cu imagini care se decupează și se aplică pe contur.
Copiii de vârstă preșcolară își vor dezvolta:
- abilitățile de muncă, prevăzute de cerințele curriculare cu foarfeca, hârtia, lipiciul și cu plastilina, antrenându-și mușchii mărunți ai falangelor și mușchii mâinilor, poziția corectă a corpului la scris și în munca cu cartea
- calități de voință ca independența, efortul, autocontrolul
- deprinderea de a construi după un plan, respectând strict etapele sarcinii, de a integra din elemente separate obiecte sau ființe
- de a-și atinge scopul propus într-o sarcină ori într-o activitate
- concentrarea atenției, asiduitatea
- responsabilitatea, precum și capacitatea de a judeca, argumenta și concluziona - calități necesare pentru viitorul elev
- deprinderi igienice (să respecte curățenia, să muncească în curățenie)
Este destinat atât cadrelor didactice din învățământul preșcolar, cât și părinților, bunicilor care doresc să contribuie la dezvoltarea și îmbogățirea cunoștințelor copilului.
Fișele pot fi extrase la întâmplare. O fișă pusă în fața copilului îl face să se concentreze asupra îndeplinirii sarcinii propuse, evitîndu-se răsfoitul, deteriorarea și murdăritul celorlalte fișe.